Despre nuditate si cunoastere

Deoarece în zilele noastre toate eforturile omului se canalizează către sporirea propriului comfort şi către atingerea propriilor ţeluri, trecem printr-o periodă a căutărilor şi a descoperirilor care, în final, duc la acelaşi rezultat: aflarea sinelui. Toate acestea nu rezidă, oare, într-o tipologie, aparte desigur, de nuditate a omului?

Vorbim despre o nuditate interioară însă, o nuditate a sufletului ce se reflectă şi în descoperirea exterioară. Spunem că ochii sunt poartă către suflet, că în ei se reflectă valorile morale ce ne definesc în esenţă. În aceeaşi măsura se poate spune că frumuseţea sufletului este relevată prin armonia trupului. De aici şi ideea că trebuie mai înainte să ne cunoaştem şi să ne acceptăm înfăţişarea exterioară pentru a putea ajunge la esenţa ei, la ceea ce o însufleţeşte şi îi dă formă.

De cele mai multe ori, suntem, mai cu seamă, înspăimântaţi de ceea ce putem descoperi în noi, suntem mai rezervaţi în a ne lăsa citiţi decât în a fi văzuţi de cei din jur. În ciuda faptului că ideea de nud a părăsit cu mult timp în urmă sfera tabuuri-lor, ne împotrivim, în mod conştient sau nu, acesteia. Sau, pur şi simplu, ne-am cultivat o percepţie eronată asupra acestui aspect prea puţin ieşit din comun în prezent, dar in legătură cu care nu suntem îndeajuns de informaţi pentru a-i accepta implicaţiile şi semnificaţia.

La baza sa stau câteva idei interesante ce îşi află originea in Grecia Antică, cu mii de ani în urmă, punct de pornire pentru acceptarea nudităţii aşa cum este ea percepută astăzi în civilizaţia occidentală. Aflandu-ne in Orientul Mijlociu, în jurul anului 650 î.e.n., aflăm ca nuditatea era respinsă, fiind considerată drept un lucru ruşinos şi acceptată doar în câteva cazuri bine specificate ale unor ritualuri religioase. Goliciunea corpului uman era considerată drept inadecvată desfăşurării normale a raporturilor sociale şi o dovadă a unui statut social inferior, al slăbiciunii şi al neputinţei. De asemenea, era considerată producătoare de efecte magice nefaste.

Ulterior, în jurul anului 440 î.e.n, la aproape două sute de ani diferenţă, Herodot menţionează în scrierile sale faptul că, în vremea sa, în Grecia, nuditatea era considerată ca fiind ceva normal. Cu toate acestea, Tucidide sau Platon menţionează că această stare de lucruri era recentă. Cum s-a petrecut oare această schimbare de atitudine în lumea greacă?

Se pare că nuditatea era utilizată la început exclusiv în contexte religioase, mai precis în diverse ritualuri prin care tinerii erau trecuţi din rândul copiilor în rândul celor maturi. Dat fiind că zeii erau imaginaţi de greci ca fiind veşnic tineri, nuditatea a început să fie asociată cu făpturile divine.

Ulterior, semizeii şi eroii au fost la rândul lor imaginaţi ca adoptând posturi nude. Apoi, aristocraţii, pentru a-şi sublinia excelenţa şi apropierea lor mai pregnantă de planul divin, au început să promoveze o imagine ideală, nudă, a corpului uman. Ilustrative în acest sens sunt statuile de tineri goi depuse în temple sau în apropierea mormintelor, cunoscute sub numele de kouroi (tineri), despre care se crede că reprezintă zei, eroi sau aristocraţi.

statuie nud

Practica a fost însă extinsă destul de repede şi la activităţile civice. Nuditatea devine un costum, o ţinută obligatorie în anumite contexte, cu rolul de a sublinia apartenenţa la grupul exclusivist al cetăţenilor cu drepturi depline. Cel mai cunoscut şi mai bine documentat context este cel al practicării exerciţiilor fizice în gymnasia, complexe sportive în care cetăţenii se adunau spre a exersa în vederea păstrării unei condiţii fizice adecvate pentru participarea la campanii militare (însuşi numele unui asemenea complex, gymnasion, vine de la gymnos, care înseamnă „gol”, „dezbrăcat”).

Astfel, printr-o stranie, relativ rapidă şi epocală răsturnare de sens, nuditatea a ajuns să nu mai fie considerată un lucru ruşinos şi o dovadă a slăbiciunii, ba dimpotrivă, a devenit un element de mândrie, de bărbăţie, o dovadă a virtuţii celor care sunt gata să înfrunte pericolele chiar fără să deţină nicio protecţie.

În ceea ce priveşte reprezentarea nudurilor feminine, aceasta nu începe să căştige teren decât în perioada elenistică, după apusul civilizaţiei clasice greceşti, fiind restrânsă şi atunci, de obicei, la zeiţe şi alte făpturi divine.

Mai mult, odată cu răspândirea creştinismului, concepţia orientală a imoralităţii nudităţii a devenit din nou predominantă. Abia în Renaştere s-au redescoperit frumuseţea şi valenţele moralizatoare ale nudului, ca oglindă a măreţiei creaţiei divine, dar şi a virtuţilor omeneşti. De această fericită redescoperire se leagă şi acceptarea modernă în civilizaţia occidentală a nudităţii şi valorificarea ei în scopul promovării individului uman.

După ce Evul Mediu a ocolit nudul în pictură, acesta a fost reintrodus de pictorii din Renaștere, începând cu Sandro Botticelli, care a pictat “Nașterea lui Venus”.

tablou nud

În principal, pictorii au redat nudul feminin, dar unii mari artişti, ca Leonardo da Vinci, Michelangelo, Caravaggio, precum și mulți alții, din motive cunoscute lor, l-au preferat pe cel masculin.

După ce arta românească a fost dominată, mai multe secole, de arta bizantină și de religia creștină, nudul a pătruns în pictura românească prin Nicolae Grigorescu, celebru fiind un “Nud la malul mării”, unde corpul feminin se integrează într-un peisaj.

În prezent, goliciunea corpului uman este una dintre principalele surse ale artei fotografice, un izvor nesfârşit de imaginaţie şi creativitate, constituind o adevărată provocare pentru artistul dornic a surprinde nu doar ceea ce se lasa descoperit.

Nud la malul mariiEl aspiră la o transparenţă universală, care să oglindească conceptul modern de artă, îmbinat cu talent, tehnică şi o colaborare armonioasă. Arta sa va reflecta nu doar frumuseţea, perfecţiunea trupului, ci şi puritatea sufletului, adevărul suprem ce transpare prin pereţii corpului ca printr-o perdea subţire.

Pentru a reda acest echilibru transcendental, artistul, într-adevăr, trebuie să îşi stăpâneascâ arta cu măiestrie. Totodată, omul trebuie să fie conştient de nuditatea sa, de sinele său şi de maniera în care sinele modeleză nuditatea şi nuditatea reflectă sinele.

În lunga sa călătorie, nuditatea a putut fi asociată, aşadar, cu numeroase practici şi concepte, însă niciodata aceasta nu a putu cuprinde atâtea valenţe ce îi confera complexitatea dobândită în zilele noastre.

Adevărata nuditatea se referă la cunoaşterea sinelui şi la hotărârea de a-l destăinui în manieră concretă, tangibilă, de necontestat.  (M.B. – NudUrban 2014)