sleepy, late for work

… so late for work

Ciocolată albă, cremoasă, care îmi îndulceşte dimineaţa, nori pufoşi în care să îmi rătăcesc gândurile, cearşaful răcoros care îmi aminteşte de mângâierile tale pe coapse, lumina pală care parcă îţi ascunde umbrele privirii şi perna care păstrează încă parfumul obrazului tău în profunzimea ei… Toate acestea le-ai scăpat intenţionat atunci când te-ai strecurat din pat şi ai decis pentru amândoi că nu trebuie să te simt. Dar te-am simţit. Doar te-ai rupt din mine odată cu gândul plecării. Ai aşteptat să te implor să rămâi. Ai aşteptat să fiu eu cea care să nu iţi dea drumul. În schimb, eu am ales să aştept. Am să aştept lânga amintirea ta, am să aştept să te întorci să îţi iei parfumul uitat pe perna mea…

Nu ţi-ai lăsat doar urmele trupului pe saltea, ţi-ai lăsat semnele prezenţei tale adânc marcate în mine. Şi ador să-ţi savuerz lipsa şi amintirea, ador să ma lupt cu simţurile mele nebune care te caută neîncetat. Ador să fiu eu cea care câştigă războiul nesfârşit al orgoliilor noastre. Refuz să mă ridic din paradisul în care m-ai abandonat. Vreau să mă găseşti aici, aşteptându-te, atunci când vei fi gata să te întorci.

Când ne vom întâlni privirile, vom uita de orgolii, vom fi doua trupuri goale care îşi caută căldura descoperită într-o noapte, cândva, când s-a înfiripat o poveste. Cu tine, povestea se leagă din nou, ca într-un carusel al timpului, fără început, fără sfârşit, tu şi eu, doi călători ce se caută necontenit. (M.B. – NudUrban 2014)

sleepy, late for work


Conecteaza-te cu noi pe Facebook!
Pagina de Facebook
Like and Share daca iti place!

Nu rata nici o postare si aboneaza-te la Newsletter-ul nostru. NudUrban.ro iti multumeste!

Nude Art & Boudoir – In arta, totul e permis!