Pur şi simplu îmi blochez gandurile. Decid să le reduc la tăcere. Să nu îmi mai zumzăie în tâmple. Atunci când obosesc să oftez şi să plâng…
De ce să îmi bat capul pentru atâtea lucruri care, de cele mai multe ori, sunt doar monştrii ai imaginaţiei mele? De ce să fac doar ceea ce spun alţii că este bine? De ce să îmi păcălesc inima făcând ceea ce dictează raţiunea?
Şi dacă greşesc, ce? Doar eu voi duce consecinţele în cârcă mai târziu. Şi ce? Nu am mai dus greutăţi până acum? Ba am dus şi m-am descurcat. Şi sunt gata să greşesc până in momentul în care voi descoperi toate acele lucruri bune pe care să nu le pot cuprinde cu braţele larg deschise.
Şi de ce să nu iubesc ceea ce mă face fericită? Cand zâmbeşti, nu mai ai timp să previi urmările. Nici nu trebuie să încerci. Îţi faci timp doar pentru ceea ce îţi provoacă tresăltare şi strălucire în ochi.
Şi de ce să îmi fie teamă de ceea ce simt? Ah, pentru că ceea ce simţim ne controleaza precum un păpuşar care îşi manevrează păpuşa? Din nou: ceea ce fac şi simt mă defineşte şi nu am să fug de mine.
Sunt aici. Gata să mă las pradă avalanşei din mine. Nu îmi va părea rău. Nu voi avea regrete. Sunt ceea ce fac cu voinţa mea. Nu mă voi blama. Mă voi îndrepta în direcţia indicată de simţurile mele, de dorinţe şi de chemări … (M.B. – NudUrban 2014)