Picioarele imi sunt grele, talpile imi provoaca durere la atingerea podelei reci, cheile cantaresc prea mult in palma mea. Mai bine le las sa cada pe noptiera si ma eliberez de povara… Straniu, senzatia aceasta apasatoare este inca aici, in palma mea, in mine, pulsand in tample. Imi acopar trupul cu o matase usoara, catifelata si mangaietoare. Nimic. Simt ca ma strapung mii de ace in brate, in coapse, in palme si in talpi, in ganduri si in inima. Este singurul moment in care mintea si inima mea sunt in perfecta concordanta,  singurul moment in care simt si reactioneaza in aceeasi maniera. Citește în continuare Dar oare fugind, nu ajungem mai repede la final? →