Mi-aş dori să fiu o umbră, o simplă bucată de noapte ce se revarsă peste obiecte. Să fiu o umbră fără rădăcini într-un trup mobil. Să fiu eu însămi un trup întunecat, transparent, neîndoielnic. Să te apropii de mine şi să mă laşi să te oglindesc pe tine şi tot ce se află în tine. Să îţi rătăceşti privirea în mine şi eu să pătrund, prin ochii tăi, în adâncul tău, acolo unde te afli tu. Iar apoi, să iau forma a tot ceea ce simţi.

Să fiu o umbră care simte, dar pentru care nu simţi nimic. În călătoria mea, să mă revărs peste copaci, peste apă, peste oameni, să dau din căldura mea, dar să nu iau nimic în schimb. Nu am nevoie să mă iubeşti sau să mă înţelegi. Am nevoie ca eu să te iubesc pe tine, să te înţeleg…

Îmi doresc să umplu spaţiul din mine doar cu noapte şi cu lumină. Toate acestea le găsesc în tine. Eşti făcut, deopotrivă, din lumină şi din întuneric, uneori este zi în sufletul tău, alteori noapte. Din contrastele tale mă hrănesc, fără să mă bucure, fără să mă doară.

Să nu simt. Să nu îmi doresc. Să nu aştept. Ca o profunzime tăcută… goală. Fără formă, fără contur, fără consistenţă. (M.B. – NudUrban 2014)