Au fost momente în care sufletul tău a găzduit adevarate bătălii înlăuntrul său. Atunci ai căpătat cele mai multe răni, de atunci ţi-au rămas semne şi amintiri amare. Sunt răni care nu se văd, însă ele există, dor. Le cauţi în oglindă sperând că ai să le găseşti rătăcite pe trupul tău, pe piele şi ai să le vindeci cu bandaje. Doar atunci realizezi că ele nu sunt de găsit pe trup, ci în trup. Iar pentru aşa ceva, bandajele sunt inutile.

Iţi aminteşti acum de bunica ale cărei mâini blânde îţi vindecau orice durere. Cu glasul ei ancestral risipea “demonii necuraţi din minte şi din trup”, după cum numea ea durerile provenite atât din lovituri, cât şi din dragoste. Ţi-au fost necesari ani şi multe lecţii de viaţă pentru a-i desluşi privirile şi tâlcul cuvintelor ei pline de înţelepciune:

“Sa ai grija de sufletul tau. Este cel mai uşor de rănit şi cel mai dificil de vindecat. Pentru el nu există bandaje.”

Însă, cu timpul, tu ai descoperit leacuri mai bune decât orice bandaj. Ai devenit propriul tău vindecător. Ai descoperit că iubirea se vindecă cu iubire, tristeţea cu fericire, deznădejdea cu speranţă. Ai aflat că oamenii vindecă alţi oameni, niciodată pe ei înşişi în întregime. De aceea, azi, te vindeci cu zambetul celor pe care ii iubesti, cu fericirea lor, cu sufletul lor frumos. (M.B. – NudUrban 2014)